vineri, 22 iunie 2012

Sfârşit de an şcolar

   Flori,zâmbete,diplome,cărţi... Acestea sunt cuvintele menite să caracterizeze ziua de astăzi,zi în care s-a încheiat anul şcolar 2011-2012.
   Majoritatea elevilor au păşit pentru ultima dată în acest an şcolar în incinta şcolii unde şi-au luat rămas bun de la colegii şi profesorii lor.
   Deşi festivitatea s-a desfăşurat în condiţii meteorologice mai diferite, apreciez răbdarea şi seriozitatea de care a dat dovadă toată lumea prezentă.


   Ca de obicei, s-a început cu Sfânta Liturghie şi cuvântul domnului preot, iar mai apoi domnii directori au rostit ultimele zicale ale acestui sfârşit de an.
   Ca şi răsplată pentru activitatea sa, domnul profesor Ţepeluş Dumitru a fost premiat  cu o diplomă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, pentru cei 46 de ani petrecuţi în această şcoală.

    Apoi, cei mai sârguincioşi elevi au fost răsplătiţi cu diplome, cărţi pentru munca depusă, iar din partea familie şi al auditoriului cu aplauze bine-meritate.
   Le urez tuturor elevilor o vacanţă cât mai plăcută şi plină de împliniri!


 Premianţii clasei a VII-a


 Premiul III pe judeţ la concursul Cu viaţa îmi apăr viaţa

 Premianţii clasei a XI-a

 Premianţii clasei a X-a A

duminică, 17 iunie 2012

Rezultate alegeri locale


   Duminica trecută, pe 10 iunie 2012, au avut loc alegerile locale în ţara noastră.În mod surprinzător, la noi în localitate prezenţa la vot a fost una masivă, având un procent de aproximativ 70%.
   Pentru postul de primar s-au luptat 9 candidaţi,dar doar unul poate câştiga, şi acela a fost Rizea Ioan, care a învins detaşat cu un număr de 343 de voturi, fiind la primul său mandat.
   De asemenea, s-a ales un număr de 11 consilieri locali, consilierii judeţeni şi preşedintele consiliului judeţean.În următoarele zile, consilierii locali vor alege pe unul dintre ei ca şi viceprimar.Sper ca această nouă conducere să ne aducă cât mai multe motive de mândrie şi satisfacţie că sunt locuitori ai acestei localităţi.
P.S. Deşi nu am avut vârsta legală de vot, sper că am fost obiectiv în realizarea acestei păreri.

miercuri, 6 iunie 2012

Let's do it România! - 12 mai 2012


    Sâmbătă, 12 mai 2012, 30 de elevi de la Grup Şcolar „Miron Cristea” Subcetate au pornit într-o campanie  de ajutorare a naturii ştiind că se ajută pe ei înşişi. Înarmaţi cu mănuşi şi saci ne-am alăturat campaniei „Let’s do it România”. Am mers pe malul râului Mureş adunând selectiv deşeurile. După un efort depus de toţi am reuşit să strângem 30 de saci de PET-uri.
   După această activitate, acţiunea echipei a continuat cu reciclarea selectivă de hârtie şi PET-uri.
În perioada  9-18 mai 2012, elevii au putut să aducă PET-uri şi hârtie la centrul nostru de colectare amenajat în şcoală. Am reuşit să colectam  50 de kg de PET. Cantitatea de deşeuri a fost dusă la centrul de reciclare Almost &  MSG Impex SRL .
  P.S:În legătură cu actualitatea postării: Mai bine mai târziu, decât niciodată!