marți, 17 aprilie 2012

Originile comunei Subcetate

     Se află la distanţă de 15 km de Topliţa, este cea mai mare şi cea mai veche aşezare din zonã. A fost înfiinţată prin aşezarea iobagiilor moldoveni.

     O hartă din 1735 încă nu menţionează aşezarea, însă harta din 1750, o prezintă sub numele de Várvíz cu 190 locuitori şi o bisericã. De alungul timpului aşezarea a purtat următoarele denumiri: Várvíz, Várhegy, Várhegyalja, Ditró-Várhegy, Gyergyó-Várhegy, iar după 1918 Subcetate. Aşezarea şi locuitorii erau proprietatea familiei contelui  Lázár din Lăzarea. Documentele familiei Lázár din anul 1720 amintesc despre această aşezare, aparţinând de Ditrău,Gheorgheni, iar după primul război mondial şi-au câştigat independenţa.Teritoriul localitãţii este compus din foste teritorii ale Ditrãului si Remetii.

    În 1750 aici locuiau 18 familii de iobagi şi o familie de slugi, care aparţineau de contele Lázár. Familiile se numeau: Bobran, Muska, Negre, Forfot, Dobran, Rusca, Huruba, Orzita, Pastone, Vaczman, si Kicsiny. În 1810 erau 50 familii, iar în 1820 erau deja 76 familii care locuiau aici. În 1765 exista deja o şcoalã în localitate. De Subcetate mai aparţin: Călnaci, Filpea si Duda, acestea, conform cărţii lui Orbán Balázs, apărută în 1868, sunt aşezări noi.


 Evoluţia populatiei:

     - în 1750 sunt 85 locuitori;
     - în 1850 sunt 1344 locuitori, 1283 români, 17 maghiari, 44 romi :
     - în 1910 sunt 2729 locuitori, din care 2547 români, 179 maghiari, 3 nemţi;
     - în 1941 sunt 2606 locuitori, 2396 români, 188 maghiari, 1 neamţ, 3 evrei, 18 romi;
     - în 2002 sunt 2105 locuitori, 1960 români şi 101 maghiari;
     - în 2011 sunt 1820 locuitori -rezultat provizoriu,conform Informaţiei Harghitei. 


sâmbătă, 14 aprilie 2012

Învierea Domnului

    Iată că am ajuns în pragul celei mai mari sărbători creştine,Învierea Domnului sau Sfintele Paşti(denumire cunoscută în popor),în care Iisus Hristos a înviat la trei zile după răstignirea sa pe cruce,acest fapt fiind un semn al biruirii morţii şi păcatului.Şi în vremea veche se sărbătorea Paştele, doar că atunci iudeii sărbătoreau ieşirea din robia egipteană.
 
   Învierea Domnului este o sărbătoare care nu are dată fixă, fiind plasată la creştinii ortodocşi în prima duminică cu lună plină după echinocţiul de primăvară.
   Această sărbătoare este un prilej de reculegere, de iertare, care trebuie petrecută împreună de cei dragi şi în împăcare cu sine şi cu ceilalţi.Nu vreau să plagiez pe cineva, ci vă spun doar atât: Să aveţi sărbători pascale pline de lumină şi bucurie alături de cei dragi!


P.S. Şi nu uitaţi că este o sărbătoare creştină, ci nu o ocazie de satisfacere a trupului...

duminică, 8 aprilie 2012

"Şcoala altfel" - Ziua a patra

     Timpul a trecut repede, încât nici nu am realizat scurgerea lui şi iată-ne ajunşi la cea de-a patra zi a acestei săptămâni pline de acţiune şi entuziasm. Această zi, fiind şi penultima din calendarul activităţilor, a constituit un prilej favorabil pentru ca elevii să îşi descarce energia acumulată în drumeţia din ziua precedentă.
   Aşadar, incipitul acestei zi a fost conturat de o activiate care reflectează cred că cel mai bine lumea de azi. Numele acesteia a fost "Cel mai bun vânzător-cumpărător", şi astfel elevii prezenţi au fost adevăraţi negustori, o parte din ei fiind vânzători, iar restul cumpărători. Cei care au reuşit să obţină cel mai mare profit au fost răsplătiţi cu diplome, primind totodată şi numele de "CEL MAI BUN VÂNZĂTOR/CUMPĂRĂTOR".




     Următoarea activitate a fost una dăruită mediului înconjurător. Ştim cu toţii că soarta naturii depinde de noi şi de aceea scopul acestei întâlniri a fost de a oferi planetei o a doua şansă. Echipa verde a şcolii a prezentat proiectul realizat în urma înscrierii la un concurs naţional, care are drept ţintă RECICLAREA şi odată cu ea salvarea vieţilor noastre.

   Şi dacă tot am vorbit în stil sănătos, ziua nu se putea încheia fără un pic de mişcare. Atât elevii cât şi profesorii şi-au pus în acţiune aptitudinile sportive într-un meci de volei, realizându-se o adevarată competiţie între dascăli şi şcolari.







Şcoala altfel - ziua a cincea

    După o săptămână în care am fost protagoniştii multor întâmplări, am ajuns în cele din urmă la capătul curcubeului unde, după cum ştim, se află o comoară. Pentru noi această "comoară" a venit odată cu ziua a cincea, deoarece aceasta a fost o zi dăruită gastronomiei. A avut loc un concurs în care elevii din întreaga şcoală s-au întrecut în tainele gătitului. Efortul depus a fost răsplătit cu o masă foarte gustoasă.





















Duminica Floriilor

În fiecare an,înainte cu o săptămână de Sfintele Paşte se sărbătoreşte Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim.În aceea vreme, Iisus Hristos a păşit în Ierusalem,călare pe un măgar, fiind ovaţionat de locuitori cu ramuri de finic şi cântări de bucurie:"Osana ,Fiul lui David! Binecuvăntat e cel ce vine în numele Domnului!Osana in ceruri preaînalte"!

Conform tradiţiei, creştinii ortodocşi, duc la biserică în Duminica Floriilor, ramuri de salcie înflorite, care vor fi sfinţite şi care îi vor feri de-a lungul anului de toate necazurile.În această zi, sunt sărbătoriţi cei cu nume de floare, cărora le urăm La mulţi ani!.

miercuri, 4 aprilie 2012

,,Şcoala altfel'' -Ziua a treia

A treia zi a proiectului ,,Şcoala altfel'' a venit repede, fără să ne dăm seama, umplând agenda noastră cu o mulţime de activităţi distractive.Această zi a fost, consider eu, una a călătoriei şi a ieşirii în natură.
Astfel, clasa a IX-a a organizat o excursie pe plaiurile moldoveneşti, la Iaşi, aceasta durând două zile.Clasa a VII-a a fost într-o drumeţie pe dealurile Duzii, iar clasele a X-a A şi a XII-a A s-au bucurat de frumuseţea peisajului satului Filpea.
Ziua a început cu un mic concurs de talente, fiecare etalându-şi măiestria într-un anumit domeniu.Fie că este vorba de recitări de poezii în limba română sau franceză,de talentul de a cânt vocal sau de acela de a face ,,karaoke'' , participanţii au fost răsplătiţi cu aplauze din partea publicului şi a profesorilor organizatori.












Apoi, fiind elev al clasei a X-a A, am făcut o favoare sănătăţii noastre prin plimbarea efectuată, şi totodată am explorat tainele şi minunăţiile orizontului local.După un drum plin de râsete şi veselie, am ajuns la şcoala din satul Filpea, unde micii noştrii prieteni erau bucuroşi de această întâlnire.
Acolo, şi ei participau la acest proiect, şi împreună am luat parte la o mică activitate gastronomică, după care ne-a entuiziasmat de frumuseţea câtorva jocuri sportive.Sper ca şi colegii mei să nu resimtă efortul acestei drumeţii, căci mâine urmează o altă zi de activităţi...