duminică, 26 ianuarie 2014

„Mica Unire” - primul pas spre România

    „Sărbătorim astăzi un moment istoric cu semnificații deosebite. La 24 ianuarie 1859, românii și-au impus voința în fața puterilor vremii profitând de contextul internațional al terminării Războiului Crimeii, iar apoi congresul de pace de la Paris din 1856, evenimente care duc la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Principatele Române, punând Europa în fața faptului împlinit.
    Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei și Țării Românești, iar curentul unionist care a împânzit cele două provincii românești a dat speranța unui viitor care să ne aparțină în totalitate. Acesta a fost unul dintre primele acte de curaj ale poporului român, cu consecințe dintre cele mai importante în timp.
    Se poate vorbi despre Unire ca despre un început , Unirea Moldovei cu Țara Românească a fost un moment care a prefigurat evenimentul de mai târziu, evenimentul de la 1 Decembrie 1918. Lui Alexandru Ioan Cuza îi datorăm numele de România care se aude pentru prima dată la 11 Decembrie 1861 în Proclamația de la Iași.
    Dar dincolo de ce a însemnat unirea Moldovei cu Țara Românească, probabil că astăzi, la sărbătoare întregii țări, este bine să privim la viitor. Ca și atunci, la momentul în care Cuza era ales în Moldova și în Țara Românească, România are nevoie de reforme, desigur, la alt nivel și cu alte obiective.
    Îmi exprim speranța că suntem cu toții mândri, elevi și profesori deopotrivă, români de pretutindeni,de apartenența noastră națională și că vom știi întotdeauna că avem în spate o istorie monumentală, exemplară, care ne definește ca națiune și ne oferă unicitate în lume. ”
    Acestea sunt cuvintele care s-a auzit la debutul manifestării cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, activitate desfășurată în holul Liceului „Miron Cristea”.
    Deși nu a avut amploarea de altă dată, comemorarea a acestui eveniment a adunat un număr considerabil de persoane interesate de istoria națională.
    Un omagiu a fost adus de elevii de liceul care au recitat poezii cu tema Unirii, iar cei de gimnaziu au îmbrăcat cu mândrie portul popular, interpretând piesa de teatru „Să ne amintim de 24 Ianuarie 1859” (după povestirile lui Ion Creangă, Petru Demetru Popescu și Dumitru Almaș), în care aminteau și povestea răzeșului Moș Ion Roată și a domnitorului A.I. Cuza.
    Evident, manifestarea s-a încheiat cu tradiționala Horă a Unirii pe versurile poetului Vasile Alecsandri:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română, 
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României! ”






Niciun comentariu: