joi, 24 ianuarie 2013

Unirea Principatelor române, sărbătorită la Subcetate

   „24 ianuarie este ziua în care sărbătorim an de an, din 1859 încoace, un mare eveniment al istoriei poporului român: Unirea Principatelor. Este vorba de Moldova și Țara Românească, două țări diferite în acele vremuri, dar care s-au unit sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.

   De atunci, această dată este amintită an de an prin diferite manifestări, dintre care nu lipsește niciodată „Hora Uniri” , cunoscutul cântec pe versurile poetului Vasile Alecsandri. ” Acestea sunt cuvintele prin care a fost prezentată manifestarea în cinstea Unirii Principatelor.
   Evenimentul, desfășurat în sala de sport a liceului „Miron Cristea” Subcetate a fost deschis de d-na profesoară de istorie, Balog Anișoara care a prezentat cauzele care au dus la înfăptuirea Unirii din 1859 și consecințele acestui fapt.De asemenea, eram provincii diferite, dar cu același ideal, cel de stat unitar.

     Apoi, elevii clasei a VI-a, au dat dovadă de implicare și au recitat poezii tema fiind ceea a unității naționale.

    Clasa a XI-a A  a venit în fața publicului de cu prezentarea în versuri a piesei de teatru „Moș Ion Roată și Unirea” , în care un țăranii(mai ales Ion Roată) și boierii nu puteau ajunge la un punct comun, deoarece concepțiile și nivelul de gândire a lor se diferenția. De asemenea, și elevii clasei a VIII-a au prezentat o variantă a povestirii lui Moș Ion Roată.

   Elevele claselor a XI-a și a XII-a, împreună cu d-na profesoară Dobrean Daniela, ne-au încântat din nou cu vocile lor suave, tema principală fiind iubirea de țară.
   Sub egida profesoarei de limba română Ramona Moldovan, câțiva elevi ai clasei a XI-a au încercat să transmită publicului emoția reflectată în versuri recitate, care aduceau aminte de oamenii și țara în care locuim, de care trebuie să fim mândri indiferent de statutul ei.
   Activitatea nu se putea finaliza mai bine decât cu tradiționala Horă a Unirii, cântată de Maxim Ana-Maria, o elevă dornică de autodepășire pe plan muzical.

   Închei prin a vă îndemna:
„Hai să dăm mână cu mână
Cei cu inima română, 
Să-nvârtim hora frăției
Pe pământul României! ”


  


2 comentarii:

Anonim spunea...

bravo raul

Buzilă Raul spunea...

Mulțumesc!